La multi ani draga mea!

 Astazi e ziua unei prietene de-ale mele. Dn categoria celebra dar saraca in membrii" cei mai cei".

Prietena mea care ma intelege si stie cum sa se faca inteleasa,e mai slowmotion si e iubitoare de tineri cu probleme pe care sa ii reabiliteze!

Lia, cred ca vom fi prietene multa vreme,asa-i?? 

Herlitz Willcommen!

Sa ma mut? Sa nu ma mut?

Pentru ca cuvantul" mutare" imi stragulgera inca sufletul si imi brazdeaza taios amintirile adolescentine,am preferat sa  nu il folosesc.

Sa spunem ca pur si simplu imi testez capacitatea de acomodare pe alte plaiuri.

Instabilitatea geografica se mosteneste sau se invata?Pur si simplu am ales sa am curaj,sa incerc,sa vad ca atunci cand va veni timpul sa contemplez la anii tineretii mele sa am mai multe raspunsuri decat intrebari.

Cum am luat decizia? Intr-adevar nu foarte calculat,asa cum s-ar lua o decizie de acest gen. Pentru ca A. era la practica in Austria in aceeasi perioada cand eu trebuia sa ii fiu gazda mentorului meu din America,am preferat o varianta comosa pentru cel mic sa il duc la bunici in Germania. Si pentru ca imi doresc sa nu stea la desene toata ziua sau pentru ca avord o mare importanta limbilor straine stiute din copilarie si aplicate mai tarziu. Asa ca am reusit sa il inscriu la o gradinita cu program  de supraveghere pe timpul verii.  Asta dupa ce incercasem sa il inscriu in Romania la o gradinita de stat germana si nu m-au primit  pentru ca suntem vegetarieni ai dc le vine vreun control de la Sanepid, vor avea probleme. M-am trezit apoi cu un copil inscris la gradinira in Germania si imi parea rau sa ii stric parcursul ce l-ar fi putut urma. Asa ca, am spus ca merg si eu si mi-am gasit diferite motive si pretexte si iata-ma! Nu am spus  nimanui de teama sa nu ma intoarca din drum. Poate am profitat de situatia asta sa imi ofer si o perioada de liniste.

    E clar ca oamenii si-au pierdut increderea in sistemul bancar. Este evident, ca solidaritatea mereu va fi o solutie buna pentru depasirea unui impas pe termen mediu sau lung. Ne-am gandit uneori sa fim solidari si in modul in care alegem sa oferim banii nostrii?  Modul in care cumparam..
Noi, uniti avem o forta imensa de  pe care nu stim inca sa o folosim. Putem contribui la schimbari pentru binele nostru,  personal atunci cand acesta coincide si cu cel al altora.Defapt, asta este esenta actiunilor sociale. Sa gasesti punctele  comune  care afecteaza o anumita comunitate si sa incerci sa schimbi ceva prin presiunea grupului.



In timp ce Marea Britanie isi pierde increderea in sistemul sau bancar si este lovita de criza din zona euro, un oras din sud-estul tarii a gasit o metoda inedita de a mentine bunastarea populatiei. Primaria din Bristol vrea sa emita o moneda proprie, lira de Bristol, in septembrie.

Aceasta va fi folosita doar de companiile din oras, care au semnat un acord in acest sens, potrivit AFP.

Astfel, firmele pot plati taxele in lire de Bristol, iar cei 17.000 de angajati au optiunea de a-si primi salariile tot in aceasta moneda.

Autoritatile locale spera ca masura sa incurajeze dezvoltarea intreprinderilor locale si sa le ajute in lupta cu corporatiile internationale.

"Aproape 80% din capital paraseste orasul. Insa daca vom avea o moneda proprie, atunci aceasta suma va fi cheltuita in magazinele si firmele locale", a spus bancherul Ciaran Mundy, cel care a realizat aceasta schema monetara.

Locuitorii din Bristol vor putea schimba lirele de Bristol pe cele nationale la orice banca locala, la o rata de schimb stabila.

Noile bancnote vor fi protejate impotriva falsificarii gratie elementelor de siguranta. De asemenea, pe ele vor fi reprezentate atractiile locale si personalitati celebre din Bristol.

Drumul.- My first experience in USA

 Acum cand imi amintesc parca a fost  la limita rabdarii mele indeajuns de exersate pe drumuri. Dupa  doua drumuri de Iasi cu trenul foamei, drumul pana in America a fost "a piece of cake".Confortabil?Oh, nu! Asta nu pot spune! Scaunul din avionul catre America avea pernuta, avea paturica fleece dar nu il puteam indoid ecat la vreo 35 de grade asa ca era  totusi incomod. Noroc ca eram atat de adormita ca as fi adormit si in picioare , dar  pe scaun...
Am ajuuuuuuns! Am ajuns?Nu! Cand sa cred ca am ajuns ,mi-am reamintit ce am aflat in aeroportul din Bucuresti ca am uitat formularul semnat de atasatul cultural. Si ce pot  sa imi faca? sa ma intoarca inapoi?Doar au cel mai cunoscut si recunoscut sistem de informatii. Sa caute pe calculatorul lor, pe-acolo pe undeva si s avada ca la un moment dat am avut acel formular.
M-au dus intr-un birou ,in fata unui anume tip Jenkins. Linistit si calm, tipul clasic de politist negru de birou.
Completa ceva greoi ca si postaritele noastre  spre pensionare, apoi din cand in cand mai imi punea intrebari ,daca sunt maritata, cate kg am, ce inaltime. I have no ideea la ce-l ajuta cate kilograme am, dar na..
Am ajuns la un hotel, atata de frumos si de luxos, cu terase interioare, cu plate inalte , cu  candelabre de sticla...si un pat atat de atragator dupa atatea ore de oboseala. Sunt colega cu Iolana, o activista roma din Slovacia. M-am inteles tare bine cu ea, dar nu am apucat sa  discutam prea multe pentru ca am mers la masa. Un bar tipic american, aveam impresia ca sunt intr-un serial vechi, gen "Friends".. niste canapelute inguste din piele bordo ,o ospatara grasa  care tipa cand aducea comenzi, care desi isi nota comanda nu mai stia cui trebuie sa ii aduca si niste portii uriase. Se laudau ca au cel mai bun hamburger din lume, probabil  supozitiile astea extreme sunt permise in marketing si nu se numesc minciuni si nici bullshit-uri.
Oricum, mi-am luat doar o salata de varza si am incercat toate sosurile si o wafa cu capsuni si frica. Ce am observat? Ca nu le place mancarea simpla, americanilor. Daca iei o briosa cu mure,sigur are in ea si nustiu ce  sirop, si  se mai adauga pe ea o varietate de topping sau crema de branza..mmm

Amish, Mennonites and Hutteries

Azi am fost intr-o comunitatea preoponderent Amish asa ca vreau    Sa imi  pun termenii la punct si amintirile in ordine.

Am auzit de cuvantul anabaptism=(din greacă, ανα (din nou) + βαπτιζω (a boteza), așadar, "rebotezători", în germană Täufer sau Wiedertäufer) au fost creștinii Reformei radicale. Termenul a fost introdus de criticii lor, care obiectau împotriva practicii rebotezării adulților care mai fuseseră botezați în copilărie. Pe de altă parte, anabaptiștii credeau că botezul copiilor nu este valid

Jakob Hutter- 

Comunitatile rurale Hutterites

In timpul Reformei, un grup de crestini germani a decis sa-si puna bunurile lor in comun si sa se uneasca intr-o fratie crestina.

Jakob Hutter a aparut ca un prim lider important al grupului in 1533. Cu el in frunte, comunitatea a prosperat, si, ulterior, au format multe noi comunitati (colonii). 

Astazi exista aproape 400 de colonii Hutterites in Canada si Statele Unite, precum si in America de Sud si Europa. 

Atunci cand o comunitate Hutterites ajunge la o marime optima (100 - 150 de membri), grupul dobandeste o noua suprafata de teren, se construieste un nou set de structuri (case, hambare, scoli, etc) iar noul grup primeste mai multe echipamente agricole, si utilaje pentru a lucra pamantul si pentru a procesa produsele agricole. 

Apoi, populatia se desparte in doua grupuri - un grup ramane in locul original, si celalat trece in noua asezare. Comunitatile vecine (coloniile) se sprijina reciproc cu munca, cu utilajele si cu alte diverse resurse si genereaza o eficienta foarte ridicata care asigura succesul noilor comunitati rurale.

Fiecare comunitate Hutterites lucreaza in comun, are scopuri comune, si de cele mai multe ori are o structura organizatorica asemanatoare cu cea a unei cooperative de producatori. 

Multi fermieri canadieni, in jurul anilor “80” care erau vecini cu camunitatile Hutterites, s-au adresat statul pentru ai proteja, sustinand ca fermierii Hutterites prin agricultura lor modernizata si prin profiturile mari realizate le aduceau prejudicii prin "concurenta neloiala". 

Comunitatile Hutterites si-au pastrat timp de secole multe din obiceiurile lor originale - inclusiv rochia, structura familiei, un stil de viata simplu, si limba lor germana. 

Mi-am dat seama ca imi e dor sa scriu aici, in spatiu meu intim. Inca din adolescenta inceputa destul de devreme aveam un jurnal. Mai intai cu lacatel si cu nustiu ce printesa, apoi din ce in ce mai serioase pana a dat maica-mea peste el si am fost foarte necajita. Apoi, mi-am dat seama ca as putea sa ma folosesc de asta si scriam tot felul de chestii, gen: Ce mi-ar placea sa ma lase mami intr-o excursie la vara, dar nustiu cum sa o conving. Si apoi ma trezeam brusc ca imi propune: Ce ar fi sa mergi la vara intr-o excursie cu conditia sa termini anul scolar cu media 9. Dar astea se incardreaza la rubrica " Santajul emotional premeditat" si e o alta poveste...

 Imi e dor sa scriu aici pentru ca:

• simt nevoia sa ma destainui
•  vreau sa  notez  toate poznele pe care le face baietelul meu( si pe orice caiete as scrie stiu ca peste 20 de ani tot le voi cauta si multe nu le voi mai gasi)
• vreau sa invat din propriile greseli( am tendinta sa  imi analziez atitudinea fata de anumite lucruri care mi se intampla si sa fiu impresionata de ele, dar in timp sa le uit asa ca, am aceasta posibilitate de a-mi aminti lucrurile deosebite si lectiile de viata invatate)